„Nu-mi place Njock!”

  • Publicat:
  • Actualizat:

Ilie Balaci l-a contestat întotdeauna pe Jeremie Njock, mai ales când presa îl compara acum șapte ani pe camerunez cu Rodion Cămătaru.

Managerul general al Științei anunțase înainte de meciul cu FC Argeș că nu i-a plăcut niciodată de Njock și că nu este de acord cu titularizarea sa. „Nici acum nu sunt de acord cu aducerea lui Njock, am spus din iarnă și de el, și de Șoavă. Dar nu contează ce zic eu, important e ce alegeri face Napoli și sper să fie cele mai inspirate. Eu vorbesc din punctul de vedere al lui Ilie Balaci”, a precizat „Minunea Blondă”.
 
Numai că Njock l-a contrazis, așa cum făcuse și în 2007, pe 8 mai, când marcase ultimul său gol la Craiova, cu Jiul Petroșani. Atunci, Jeremie Njock a și făcut un semn de tăcere către tribună lui Ilie Balaci, explicând apoi că i-a dedicat golul managerului general. După victoria cu Argeș, Balaci a punctat absența lui Florin Costea, considerând că Știința a jucat slab și a contat rar în atac. „S-a văzut că ne-a lipsit Florin Costea. Echipa a jucat slab, dar importante sunt cele trei puncte. Njock de asta e atacant, să intre pe teren și să înscrie”, a spus sec managerul craiovean.
 
Doi ani cu probleme pentru Jeremie
 
Camerunezul Universității a fost readus de Mititelu în Bănie în decembrie 2006, dar a jucat foarte puțin. S-a certat cu Florin Cioroianu și a plecat în vara lui 2007 sub formă de împrumut la Tubize, în liga a II-a belgiană. După un sezon excelent, fiind golgheterul belgienilor, Njock a reușit să promoveze cu Tubize, dar la ultimul meci din play-off a suferit o ruptură a ligamentelor. Mititelu nu a crezut în accidentarea sa, l-a suspendat și l-a amendat pentru că a refuzat să se prezinte la echipă. A revenit abia în ianuarie 2009, iar după golul marcat cu Argeș a izbucnit tot la adresa patronului, pe care este în continuare supărat.
 
„Njock e supărat că i-am făcut eu unele reproșuri legate de prăgătire. Îi trece repede. De asta l-am adus, să ne ajute în astfel de meciuri”
Adrian Mititelu patron U Craiova
 
16 De atâtea minute a avut nevoie Jeremie Njock să înscrie pentru Universitatea Craiova la revenirea sa în Liga I
 
19 goluri a marcat camerunezul pentru gruparea din Bănie în cele 45 de meciuri în care a îmbrăcat tricoul alb-albastru
 

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Alertă în showbiz! Ea e femeia căutată de Anca Serea! Ce i-a făcut soției lui Adrian Sînă, la o petrecere
Alertă în showbiz! Ea e femeia căutată de Anca Serea! Ce i-a făcut soției lui Adrian Sînă, la o petrecere
”Și-a dat acordul” pentru transfer! Urmează o ofertă uriașă pentru Andrei Rațiu
”Și-a dat acordul” pentru transfer! Urmează o ofertă uriașă pentru Andrei Rațiu
Familia Regală, în doliu! Anunțul morții a fost făcut în urmă cu puțin timp. A luptat până în ultimul moment cu boala, dar în zadar ...
Familia Regală, în doliu! Anunțul morții a fost făcut în urmă cu puțin timp. A luptat până în ultimul moment…
Cum l-au numit francezii pe Istvan Kovacs după ce a fost delegat la Liverpool – PSG
Cum l-au numit francezii pe Istvan Kovacs după ce a fost delegat la Liverpool – PSG
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt mici detalii de pus la punct”
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt…
"Va fi dat afară". Scenariul care poate provoca ruptura dintre Marius Şumudică şi Rapid: "A anunţat el"
Andreea Bănică, noi imagini indecente pe internet! Și-a lăsat bustul la vedere, spre deliciul fanilor: „Nu am văzut niciodată... ”
Andreea Bănică, noi imagini indecente pe internet! Și-a lăsat bustul la vedere, spre deliciul fanilor: „Nu am văzut niciodată... ”
Ultima imagine cu Minerva în viață! Cum arăta celebra astroloagă înainte să închidă ochii, măcinată fiind de cancer
Ultima imagine cu Minerva în viață! Cum arăta celebra astroloagă înainte să închidă ochii, măcinată fiind de cancer
BANCUL ZILEI. Bulă la medic: – Aveți apă în abdomen, nisip la rinichi...
BANCUL ZILEI. Bulă la medic: – Aveți apă în abdomen, nisip la rinichi...
Au apărut primii cartofi noi româneşti, la un preţ de 3 ori mai mare decât cei vechi
Au apărut primii cartofi noi româneşti, la un preţ de 3 ori mai mare decât cei vechi
STUPOARE! Cum arătau europenii înainte de imperiul roman?
STUPOARE! Cum arătau europenii înainte de imperiul roman?
Curs valutar BNR. Cât costă 1 euro azi, după ce lui Călin Georgescu i-a fost interzisă candidatura
Curs valutar BNR. Cât costă 1 euro azi, după ce lui Călin Georgescu i-a fost interzisă candidatura
Verdict clar pentru Călin Georgescu: Nu poate depune un nou dosar de candidatură la BEC
Verdict clar pentru Călin Georgescu: Nu poate depune un nou dosar de candidatură la BEC
Crimă cumplită într-o familie de polițiști! Bărbatul și-ar fi ucis soția, după care și-ar fi luat viața
Crimă cumplită într-o familie de polițiști! Bărbatul și-ar fi ucis soția, după care și-ar fi luat viața
Parada posterioarelor bombate! Imagini de neratat cu cei mai strâmți colanți din România
Parada posterioarelor bombate! Imagini de neratat cu cei mai strâmți colanți din România
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
Fostul preşedinte din Filipine a fost arestat la Manila
Fostul preşedinte din Filipine a fost arestat la Manila
Circulația pe un drum cu 3 benzi: Cine are prioritate? Regula care se aplică în 2025
Circulația pe un drum cu 3 benzi: Cine are prioritate? Regula care se aplică în 2025
Campanie de dezinformare după respingerea candidaturii lui Călin Georgescu de către BEC. Ce zice Poliția Română
Campanie de dezinformare după respingerea candidaturii lui Călin Georgescu de către BEC. Ce zice Poliția Română
×